Povestea mea

Viata mea a fost una cat se poate de normala pe toata perioada copilariei si adolescentei pana la un punct, acel punct prematur al vietii la varsta de 18 ani cand dupa ce am terminat liceul si ma pregateam entuziasmat de facultate, tot ce a trebuit au fost analizele pentru adeverinta medicala necesara admiterii la facultate ce au trezit mici suspiciuni care dupa indelungi drumuri si investigatii s-au dovedit a fi o boala necrutatoare numita limfom limfoblastic cu celula medie T precursoare stadiul IV-B (biopsie ggl. Nr.167936/28.09.2009,Instit. V.Babes),de atunci sunt pacient la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti care a devenit intr-un fel casa mea din moment ce petreceam timpul mai mult prin spital decat acasa.
Dupa 9 luni de sedinte de chimioterapie cu citostatice cu greu suportate si complicatii printre care si pneumonie,tratate pe parcurs am ajuns la final de tratament si am facut evaluarea finala pentru a primi confirmarea ca boala a intrat in remisie si imi pot continua viata de unde ramasese, dar tomograful mi-a demonstrat ca necazurile mele nu se terminau acolo ci continuau deoarece am descoperit ca in urma pneumoniei la plaman se formase un tuberculom de lob inferior drept care a necesitat sa fie operat si urmat un tratament tuberculostatic de 6 luni care a sistat tratamentul de intretinere al limfomului pentru 2 luni deoarece putea creste concentratia toxica in sange. Dupa cele 2 luni am revenit pentru o reevaluare a bolii prin analize imagistice, de sange si maduva osoasa care s-au dovedit a fi la fel cu cele cu care ma obisnuisem pana atunci si anume neimbucuratoare deoarece din analizele de maduva osoasa concentratia blastilor din maduva era in crestere si din acrest fapt reiese ca nu s-a mentinut un rezultat si boala continua sa avanseze iar la decizia medicilor s-a reluat tratamentul cu citostatice pentru a mentine un rezultat cat mai bun care ar trebui consolidat ulterior cu un transplant de maduva de la frate sau sora compatibila .
Au fost efectuate analizele de compatibilitate cu sora dar din pacate s-a obtinut un rezultat de compatibilitate de doar 50% care nu este suficient si singura si ultima mea sansa ramane cautarea de donator strain care se poate efectua doar in strainatate si care necesita plata procedurii medicale de 106.000 euro suportata de stat,plus cheltuielile pentru pacient si insotitor care includ biletele de avion,hrana, medicamente pentru tratament aferent si cazarea pe o perioada de 4 luni pana la 2 ani in israel,cheltuieli care pot ajunge la o suma estimativa de 50.000 euro ,suma pe care nici eu neavand o sursa de venit nici familia cu venitul minim nu isi poate permite sa ajute mai mult decat pana acum.
Donatorul compatibil a fost gasit si tot ce mai este nevoie sunt cei 50.000 euro din care pentru inceput sunt necesari 10.000 euro si restul pe parcursul recuperarii post transplant,recuerarea fiind etapa cea mai importanta.
Mentionez ca pana acum am strans 6.300 euro si mai este nevoie de 3.700 pentru a putea pleca sa fac transplantul.

Pentru a putea ajunge la clinica Hadassah University Hospital din Ierusalim cer ajutorul oricui poate ajuta,cine se poate dispune de o suma de bani oricat de mica ar fi este intotdeauna binevenita si v-as fi profund recunoscator.


NU MAI ESTE NEVOIE DE DONATII ,AM AJUNS ACASA,MULTUMESC FOARTE MULT TUTUROR CARE AU DONAT INDIFERENT DE SUMA!
DACA DORITI PUTETI CAUTA ALTE PERSOANE CE AU NEVOIE DE AJUTOR IN CONTINUARE SI LE MULTUMESC CELOR CARE AU INTENTIA DE A FACE ACEST LUCRU.

duminică, 30 octombrie 2011

Dupa transplant...

Cateva zile trecute dupa transplant si nu ma simt prea bine deoarece din ziua transplatului pana acum nu am resusit sa dorm nici o noapte cum trebuie,m-am simtit rau de la chimioterapia facuta inainte,am facut o mucozita care imi da dureri mari,am greata si fac febra tot timpul din cauza unui microb care il am in sange dar medicii spun ca este un lucru bun ca stiu ce anume cauzeaza febra si au cu ce il trata si nu ar trebui sa ma ingrijorez.Mai sunt si sangerari din cand in cand datorita traombocitelor din sange scazute cu care voi mai avea de-a face in continuare pentru 2-3 saptamani pana maduva cea noua se va instala si voi produce singur celulele de care am nevoie.
Cam atatea de spus acum,voi mai reveni cu alte detalii in curand.

marți, 25 octombrie 2011

Transplant amanat

Transplantul este amanat cu o zi datorita faptului ca in Germania cei care au recoltat celule stem de la donator nu au luat indeajuns...Totusi nu este alarmant acest fapt ca este amanat cu o singura zi,am rezistat atat timp,ce mai conteaza o zi in plus,important este sa il fac si sa reuseasca.

vineri, 21 octombrie 2011

Inca putin si am reusit

Momentan sunt internat in spitalul Hadassah si am inceput deja chimioterapia,in cateva zile urmeaza sa fac si iradiere si pe data de 26 octombrie voi face transplantul,momentul mult asteptat si dorit cu nerabdare. Tineti-mi pumnii:)