Povestea mea

Viata mea a fost una cat se poate de normala pe toata perioada copilariei si adolescentei pana la un punct, acel punct prematur al vietii la varsta de 18 ani cand dupa ce am terminat liceul si ma pregateam entuziasmat de facultate, tot ce a trebuit au fost analizele pentru adeverinta medicala necesara admiterii la facultate ce au trezit mici suspiciuni care dupa indelungi drumuri si investigatii s-au dovedit a fi o boala necrutatoare numita limfom limfoblastic cu celula medie T precursoare stadiul IV-B (biopsie ggl. Nr.167936/28.09.2009,Instit. V.Babes),de atunci sunt pacient la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti care a devenit intr-un fel casa mea din moment ce petreceam timpul mai mult prin spital decat acasa.
Dupa 9 luni de sedinte de chimioterapie cu citostatice cu greu suportate si complicatii printre care si pneumonie,tratate pe parcurs am ajuns la final de tratament si am facut evaluarea finala pentru a primi confirmarea ca boala a intrat in remisie si imi pot continua viata de unde ramasese, dar tomograful mi-a demonstrat ca necazurile mele nu se terminau acolo ci continuau deoarece am descoperit ca in urma pneumoniei la plaman se formase un tuberculom de lob inferior drept care a necesitat sa fie operat si urmat un tratament tuberculostatic de 6 luni care a sistat tratamentul de intretinere al limfomului pentru 2 luni deoarece putea creste concentratia toxica in sange. Dupa cele 2 luni am revenit pentru o reevaluare a bolii prin analize imagistice, de sange si maduva osoasa care s-au dovedit a fi la fel cu cele cu care ma obisnuisem pana atunci si anume neimbucuratoare deoarece din analizele de maduva osoasa concentratia blastilor din maduva era in crestere si din acrest fapt reiese ca nu s-a mentinut un rezultat si boala continua sa avanseze iar la decizia medicilor s-a reluat tratamentul cu citostatice pentru a mentine un rezultat cat mai bun care ar trebui consolidat ulterior cu un transplant de maduva de la frate sau sora compatibila .
Au fost efectuate analizele de compatibilitate cu sora dar din pacate s-a obtinut un rezultat de compatibilitate de doar 50% care nu este suficient si singura si ultima mea sansa ramane cautarea de donator strain care se poate efectua doar in strainatate si care necesita plata procedurii medicale de 106.000 euro suportata de stat,plus cheltuielile pentru pacient si insotitor care includ biletele de avion,hrana, medicamente pentru tratament aferent si cazarea pe o perioada de 4 luni pana la 2 ani in israel,cheltuieli care pot ajunge la o suma estimativa de 50.000 euro ,suma pe care nici eu neavand o sursa de venit nici familia cu venitul minim nu isi poate permite sa ajute mai mult decat pana acum.
Donatorul compatibil a fost gasit si tot ce mai este nevoie sunt cei 50.000 euro din care pentru inceput sunt necesari 10.000 euro si restul pe parcursul recuperarii post transplant,recuerarea fiind etapa cea mai importanta.
Mentionez ca pana acum am strans 6.300 euro si mai este nevoie de 3.700 pentru a putea pleca sa fac transplantul.

Pentru a putea ajunge la clinica Hadassah University Hospital din Ierusalim cer ajutorul oricui poate ajuta,cine se poate dispune de o suma de bani oricat de mica ar fi este intotdeauna binevenita si v-as fi profund recunoscator.


NU MAI ESTE NEVOIE DE DONATII ,AM AJUNS ACASA,MULTUMESC FOARTE MULT TUTUROR CARE AU DONAT INDIFERENT DE SUMA!
DACA DORITI PUTETI CAUTA ALTE PERSOANE CE AU NEVOIE DE AJUTOR IN CONTINUARE SI LE MULTUMESC CELOR CARE AU INTENTIA DE A FACE ACEST LUCRU.

vineri, 9 septembrie 2011

Plec sa imi revendic o a doua sansa la viata

Am reusit sa strang o suma de bani de 7500 euro,nu este suma de bani care ar fi trebuit dar cu putin efort si economie unde se poate imi ajung pentru inceput asa ca voi pleca sa fac transplantul,cu speranta ca totul va fi bine si sederea mea in israel nu se va prelungi mai mult de 4 luni,ni-am luat larevedere de la familie,prieteni si toti cei de acasa,data de 11 septembrie in care este programata plecarea este aproape

Multumesc celor care au putut sa ma ajute pana acum si celor care inca mai vor si pot ajuta in continuare